În urmă cu nouăsprezece ani am avut oportunitatea de a o cunoaște pe doamna profesor Cristina Moroșan atunci când, la vârsta de cinci ani, părinții mei au luat decizia de a-mi oferi meditații pentru limba engleză.
La sfârșitul clasei a patra am susținut examenul de admitere la Colegiul Național Petru Rareș, acesta fiind în totalitate în limba engleză și constând în probe orale și scrise.
Am fost admisă în clasa de intensiv engleză cu ajutorul îndrumării doamnei profesor, fapt ce m-a determinat să observ că aceasta are o reală pasiune pentru a transmite cunoștințe elevilor săi și în același timp are abilitatea de a-i ghida pe calea cea mai bună pentru a-și dezvolta,utiliza și valorifica respectivele cunoștinţe.
Sprijinul și îndrumarea dumneaei mi-au oferit ușurința de a trece peste acest examen, care ar putea fi considerat un eveniment stresant pentru un copil la acea vârstă.
Am continuat studiile liceale la aceeași unitate de învăţământ, iar în clasa a XI-a am luat decizia de a susține examenul Cambridge, moment în care am apelat din nou la îndrumarea doamnei profesor Cristina Moroșan.
Am fost plăcut surprinsă să găsesc un adevărat club de educație pentru tinerii ce își doresc cu adevărat să își dezvolte abilitățile de a învăța cât mai rapid și ușor o limbă străină.
Obținerea diplomei Cambridge m-a ajutat în timpul facultății în obținerea bursei Erasmus de studiu la Universitatea Sapienza, Facultatea de Medicina Generală, Roma.
Consider că timpul petrecut alături de doamna profesor Cristina Moroșan a fost una dintre cele mai bune investiții pe care le-am realizat pentru dezvoltarea mea personală și profesională.
Cătălina Şpac, fost cursant
Studentă, Universitatea de Medicină şi Farmacie „CAROL DAVILA” din Bucureşti