Pentru că oferim servicii educaționale de înaltă calitate pentru copii, trebuie să ne asigurăm că aceștia participă la toate ședințele pentru care s-au înscris la Cristina Moroșan Educational Club, primul club educațional interactiv din Suceava. Fie că vorbim despre cursurile de limba engleză, germană sau franceză pentru copii, fie de cele de limba română sau matematică, se aplică aceeași regulă:
Recuperarea ședințelor de la care s-a lipsit se face GRATUIT
La nivel național, sunt puține centre educaționale care oferă recuperarea gratuită a absențelor, pentru că asta presupune un cost suplimentar pentru afacerea lor.
Noi de ce facem acest lucru?
Pentru că … “Education is our business”. Treaba noastră, misiunea noastră este să oferim educație. Punct.
Iar din punct de vedere educațional o putem expune așa:
Noi ne dorim ca toți cursanții noștri să obțină rezultate excepționale. Până la urmă, rezultatele cursanților au reprezentat cartea noastră de vizită în toți acești ani.
Numărul maxim de prezențe pe parcursul unui an școlar garantează rezultate excelente pentru cursanți, indiferent de vârsta sau nivelul acestora.
Numărul locurilor într-o grupă este limitat, iar noi dorim să ne organizăm cât mai bine și să răspundem tuturor solicitărilor, pe toate disciplinele din oferta noastră: Limba Engleză Generală, Limba Engleză pentru Examene, Limba Germană, Limba Germană pentru Examene, Limba Franceză, Cursuri de Excelență Limba Română, Cursuri de Excelență Matematică.
Părinții trebuie de asemenea să înțeleagă că sunt copii înscriși pe liste de așteptare, care s-ar bucura să prindă un loc într-una din grupele noastre.
Absențele pot fi recuperate cu respectarea următoarelor reguli:
- Dacă absenţele sunt anunţate cu minim 12 ore înainte, şedinţele pierdute se recuperează. Cristina Moroșan Educational Club va transmite o variantă de recuperare potrivită vârstei și nivelului copilului. Confirmarea prezenței și participarea la recuperare sunt obligatorii, în caz contrar ședința nu se mai recuperează, Beneficiarul fiind obligat sa achite integral prețul ședinței.
- Absenţele neanunţate cu minim 12 ore înainte de începerea şedintei de pregătire, nu conduc la recalcularea sumelor de plată, Beneficiarul fiind ținut să achite integral preţul şedinţelor la care a aplicat şi la care nu a anunţat absenţa.
Pentru că ne respectăm și cursanții, dar ne respectăm și pe noi, absențele repetate (nemotivate medical) vor atrage după sine rezilierea contractului.
În ultimă instanţă, copiii şi părinţii care au înteles că rezultatele vin cu răbdare şi perseverenţă şi au ţinut şi ţin cont de recomandările noastre, cunosc faptul că noi oferim servicii de maximă calitate, ţinută şi profesionalism şi se declară mulțumiți.