Chiar așa, ce sunt examenele Cambridge?
Pregătim sute de copii anual și în permanență suntem întrebați ce reprezintă examenele Cambridge, de la ce vârstă se pot susține și bineînțeles la ce ajută. Pot fi un factor de stres pentru copii sau îi încurajează să învețe limba engleză?
Examenele Cambridge sunt concepute special pentru copii și adolescenți – având un conținut potrivit intereselor acestora – și testează toate deprinderile necesare unei comunicări eficiente: citit, scris, vorbit și ascultat.
Începând cu vârsta de 7 ani, fiecare elev se poate pregăti și ulterior susține primul nivel din seria celor 8, fiecare examen bazându-se pe abilitățile obținute la nivelul anterior.
Organizarea cursurilor de pregătire și examenelor Cambridge în cadrul centrelor noastre educaționale din Suceava a adus un plus atât cursanților noștri, cât și echipei de profesori. Motivația – factorul cel mai important într-un proces de învățare de succes a fost motivul pentru care am încurajat susținerea unui astfel de examen și l-am recomandat inclusiv elevilor noștri foarte bine pregătiți de clasa întâi. Deși s-au resimțit emoțiile, examenul nu a fost un factor de stres ci dimpotrivă, a fost un real succes, copiii fiind mai încrezători în forțele lor, în abilitățile dobândite și mai motivați să învețe limba engleză pentru a putea susține și următoarele examene, mai dificile. Cu ajutorul acestor teste, profesorii lucrează mai eficient în îmbunătățirea abilităților elevilor, părinții pot aprecia într-un mod obiectiv progresul copiiilor lor, iar copiii au o viziune clară asupra punctelor forte și înțeleg mai bine cum să-și întărească punctele slabe.
“Examenele noastre ajută elevii să își dezvolte competențele lingvistice și să-și îmbunătățească limba engleză pas cu pas.
Fiecare examen vizează un anumit nivel al Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL) și oferă un obiectiv clar pentru programele de studiu. Tipurile de itemi și întrebări din cadrul examenelor reflectă cunoștințele asimilate de elevi în timpul orelor de curs și sunt concepute pentru a avea un impact pozitiv asupra predării și învățării.
În plus, examenele au ca rezultat o diplomă internațională, care este recunoscută de mii de instituții și angajatori, precum și de Ministerul Educației Naționale din România. Având în vedere că recunoașterea examenelor de către Ministerul Educației Naționale este, de asemenea, structurată pe nivelurile CECRL, pregătirea pentru examene este pe deplin compatibilă cu programa școlară.
Examenele noastre vă ajută să dezvoltați competențele și încrederea elevilor – fiecare examen este conceput astfel încât să consolideze competențele dobândite la nivelul anterior și să pună bazele succesului pe viitor. Ele vă ajută să vă structurați programa de predare a limbii engleze astfel încât să aveți un parcurs bine definit în pregătirea elevilor.
Examenele Cambridge English reprezintă alegerea perfectă pentru:
- a echivala proba de competență lingvistică pentru admiterea la clasa a 5-a si clasa a 9-a cu program intensiv sau bilingv de predare a limbii engleze
- a echivala proba de competență lingvistică de la Bacalaureat
- a studia la universități prestigioase din România sau din afara țării (în special cu C1 Advanced, acceptat aproape peste tot pentru admitere)
- a dovedi nivelul de limba engleză angajatorilor pentru un stagiu profesional sau recrutare.
Standarde internaționale
Fiecare examen Cambridge English este aliniat la un nivel al Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL). Acest cadru este utilizat în întreaga lume pentru a evalua competențele lingvistice și joacă un rol esențial în educația și politicile din domeniul lingvistic.
Oferim un parcurs bine definit de la începători Pre A1 la C2 Proficiency. Deoarece învățarea limbilor străine poate fi un proces de lungă durată, este important să aveți repere clare – examenele noastre oferă scopul și obiectivele necesare pentru a menține elevii motivați, la fiecare pas.The full CEFR chart
Competențe de comunicare în viața de zi cu zi
Toate tipurile de itemi și întrebări din cadrul examenelor Cambridge English se bazează pe situații autentice și testează toate cele patru competențe – vorbire, scriere, citire și ascultare, de aceea pregătirea pentru examene îi ajută pe elevi să-și dezvolte competențele de care au nevoie în cadrul sau în afara orelor de curs. Examenele noastre cuprind itemi și tipuri de întrebări motivante care fac învățarea plăcută, eficientă și plină de satisfacții.
Recunoscute și apreciate la nivel mondial
Cambridge English Qualifications sunt o marcă a excelenței, acceptate în întreaga lume de mii de universități, angajatori și guverne. Elevii vor putea să le folosească pentru a călători, a obține un loc de muncă sau pentru a aplica la o universitate din țară sau din afara ei.
În România, examenele Cambridge English sunt recunoscute de universități și companii prestigioase, printre care Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, BRD Groupe Societe Generale, sau Alcatel-Lucent. De asemenea, diplomele sunt recunoscute de către Ministerul Educației Naționale și pot fi utilizate pentru echivalarea probelor de competență lingvistică de la Bacalaureat sau pentru admiterea la clasa a 5-a si a 9-a cu program intensiv sau bilingv de predare a limbii engleze.”
Sursa: https://www.cambridgeenglish.org/ro/exams-and-tests/qualifications/schools/